By Gheorghe A. Stroia

Moto: „Istoria nu este acumularea eveni-mentelor de orice fel care s-au întâmplat în trecut. Este ştiinţa societăţilor umane” Fustel de Coulanges

Realizând din ce în ce mai mult intensitatea dramatică a inadvertenţelor existenţiale ale prezentului, pentru mulţi dintre români, aflarea noutăţilor sau ascultarea poveştilor (mai ales a celor de succes) despre fraţii lor din diaspora, fie ea americană sau europeană, poate fi o activitate „productivă”, aducătoare de beneficii, prin curajul, voinţa şi încrederea pe care (intrinsec) le furnizează. Un vechi şi valoros crez suna astfel : „ … de ce să invoci o mie de motive pentru care nu ai reuşit, când îţi era suficient doar un singur motiv să reuşeşti?”. Pornind de la această protază, sunt de admirat cei care, indiferent de locul unde se strămută, îşi propun să reuşească, surmontând orice greutate pe care o întâmpină. Oameni care, cu foarte multă dedicare şi un efort pe măsură, prin hărnicie şi „încăpăţânare”, îşi construiesc acolo – departe - o casă (ţara promisă), o familie, leagă prietenii durabile, dar nu uită nicio clipă aroma inconfundabilă a pământului natal, desprins din sacralitate (ţara de suflet).

By Sanda Panait

Pictorul

Ploua. De multa vreme nu m-am mai spalat. Ridic ochii spre cer si nu stiu daca ii multumesc sau il cert, nu mai am putere sa discern.
De ceva vreme n-am mai putut vinde nimic, tablourile rezemate de zidurile care preced drumul spre mormantul sfant se vand din ce ince mai rar, iar expozitiile au devenit o amintire pe cat de frumoasa pe atat de dureroasa si de irealizabila. Proprietarul mi-a taiat rand pe rand, apa, apoi lumina si acum ma ameninta cu evacuarea. Nu mi-e teama. E bine, se poate sta si sub cerul liber dar ce sa fac cu atelierul? Gandul acesta ma urmareste mai des ca propria umbra. Nu-mi da pace. Ies din casa dimineata devreme inainte  sa ma trezesc, mi-e dificil sa-mi raspund mainilor care tremura din disperata nevoie de a picta. Cutreier rand pe rand strazile uneori oprindu-ma atat de atent la detaliile mici si nesemnificative de parca ar fi prima data cand le vad. Uneori trecand prin fata unei vitrine ma tezesc cu un chip cumoscut care se uita la mine de dincolo de geam. Stau in picioare in fata lui si ma privesc. Am senzatia ca siluieta fara consistenta din fata mea atarna de un cui invizibil, ca un simulacru al asteptarii.  Ma simt murdar, murdaria si tristetea sunt acoperite de manie. Fata palida ca a unui bolnav de galbinare, pungi aproape vinetii sub ochi. Cine-I insul acesta cu mutra dezgustatoare si ochi istoviti? Nu recunosc decat trasaturile care se ivesc de sub barba deasa.